40.000 mp capacitate de depozitare la nivel naţional

În 2003, am început distribuția de piese și consumabile auto la nivel national către un număr limitat de magazine și centre de reparații auto, preponderent în localitățile mari, mai accesibile din punct de vedere logistic. Funcționam la acea vreme doar cu patru centre logistice regionale Pitești, Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara și Depozitul Central de la Iași.

Acum, după 17 ani, suntem recunoscuți ca unul dintre cei mai mari distribuitori de piese de schimb, accesorii și consumabile din România pentru mărcile auto autohtone cât și pentru cele de import. Susținând afacerile locale românești cu livrări zilnice și interacționând constant cu partenerii din piață, am realizat cât de important este să pastrăm o perspectivă globală auspra industriei, dar în același timp, să implementăm strategiile noastre prin acțiuni care dezvoltă comunitățile locale și să fim în orice moment capabili să ne adaptăm la schimbare.

Urmărindu-ne viziunea, și rămânând fideli principiilor noastre, am reușit să păstrăm o relație strânsă cu partenerii noștri din industrie, astfel avem ocazia să aflăm informații importante despre situațiile care afectează dezvoltarea comercianților și putem folosi acele cunoștințe pentru a dezvolta soluții eficiente de susținere a acestora.

O rețea logistică puternică asigură fluidizarea proceselor și eficientizarea afacerilor. Din acest motiv, suntem determinați să creștem constant spațiul logistic așa fel încât putem să oferim servicii de calitate chiar și în locațiile mai puțin accesibile din România. Momentan am ajuns la 33 de centre logistice regionale și un depozit central la Iași, toate însumând peste 40.000 mp de spațiu de depozitare.

Descoperă centrele logistice regionale